COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND LANSAREA PROIECTULUI „AMENAJAREA UNEI AUTOBAZE SECUNDARE ȘI ACHIZIȚIA A CINCI AUTOBUZE ELECTRICE ÎN MUNICIPIUL ZALĂU”
Municipiul Zalău a semnat contractul de finanțare nr. 492/03.04.2026 pentru inițiativa de „Amenajarea unei autobaze secundare și achiziția a cinci autobuze electrice”. Proiectul, identificat cu codul SMIS 335809, este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, program ce beneficiază de managementul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Scopul acestui proiect se aliniază obiectivului de politică 2, adică dezvoltarea unei Europe mai ecologice, care să dispună de emisii reduse de dioxid de carbon. În cadrul acestei inițiative, sunt prioritizează măsurile care vizează mobilitatea urbană sustenabilă și multimodală. Așadar, specificitatea obiectivului 2.8 este de a promova mobilitatea urbană durabilă și tranziția către o economie cu zero emisii de carbon.
Proiectul va dura 28 de luni, cu începutul de la data semnării contractului de finanțare, respectiv 03.04.2026, iar termenul limită de finalizare este stabilit pentru 02.08.2028. Lucrările efective de execuție vor dura 24 de luni, având deja demarate din data de 28.01.2026. Valoarea totală a proiectului se ridică la 27.686.297,87 lei, dintre care contribuția din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 3.740.554,77 lei, iar suma provenită de la bugetul național este de 572.084,86 lei. Contribuția locală se cifrează la 23.373.658,24 lei, incluzând 19.971.241,29 lei cheltuieli eligibile și 3.402.416,95 lei cheltuieli neeligibile.
Obiectivul principal urmărit prin acest proiect este reducerea emisiilor de CO2 provenite din transportul public de călători, care utilizează infrastructura actuală, necorespunzătoare și poluantă. Acest lucru se va realiza prin amenajarea unei autobaze secundare pe Bulevardul M. Viteazu la nr. 149D, însoțită de achiziția a cinci autobuze electrice, de tip microbuze, dotate cu sisteme inteligente de transport. Ele vor fi alimentate electric prin intermediul a cinci stații de încărcare lentă, contribuind astfel la înlocuirea a cinci microbuze poluante din flota actuală a operatorului local de transport public.
Investiția propusă se va traduce printr-o reducere semnificativă a poluării, îmbunătățind în același timp siguranța și eficiența transportului public nepoluant. De asemenea, va contribui la creșterea calității serviciilor de transport din Zalău prin modernizarea continuă a flotei cu autobuze electrice avansate, înlocuind mijloacele de transport poluante și creând o infrastructură adecvată pentru gestionarea eficientă a serviciilor de transport public.
Mai multe informații pot fi găsite pe website-ul www.zalausj.ro, iar pentru detalii suplimentare, contactați următoarele persoane: Dănuț-Cosmin Curea, manager de proiect (cureadan@zalausj.ro) și Diana Breban, purtător de cuvânt (brebandiana@zalausj.ro), tel: 0260/610550.
