Durere fără margini la înmormântarea celor trei bărbați din Sălaj care și-au pierdut viața în munții Alba
Cei trei bărbați din Sălaj care au murit în tragedia produsă în județul Alba au fost conduși luni pe ultimul drum. Iurie Popa, Marcel Coste și Marinel Coste, membri ai Bisericii Creștine Evanghelice „Harul” din Zalău, au fost înmormântați în prezența familiilor, prietenilor și a numeroși oameni care au venit să își ia rămas-bun.
La slujba de înmormântare, Sonia, una dintre fiicele celui care și-a pierdut viața, a transmis un mesaj sfâșietor. „Aș da orice să îl pot avea încă o zi alături de mine”, a spus aceasta, potrivit imaginilor video surprinse la eveniment.
Tragedia care a îndoliat comunitatea din Zalău a avut loc în munții din județul Alba, unde cei trei bărbați și-au pierdut viața. Vestea morții lor a cutremurat nu doar familiile îndurerate, ci întreaga comunitate a Bisericii Creștine Evanghelice „Harul” din Zalău, unde aceștia erau membri activi.
